Metamorfoza europeană şi liberalismul

ALDE reprezintă grupul liberal din Parlamentul European care este în număr de 84 de membrii în momentul în care scriu acest text, iar ELDR reprezintă grupul partidelor cu viziune liberală din Europa, nu doar din Uniunea Europeană. Nu îmi doresc să fac un rezumat istoric al acestor două entităţi deoarece în societatea noastră unde informaţia reprezinată aproape o modalitate de viaţă, cine doreşte îşi poate extrage date certe despre subiectul în cauză prin diferitele canale de informare. Ce vreau însă să subliniez reprezintă un set de opinii personale şi de concluzii. Având în vedere că abordăm probleme prin modalitatea operaţională şi ne rezumăm la organe de decizie, am să ignor problema de fond numita ELDR şi am să abordez problema de substanţă ALDE, datorită competenţei sale decizionale în aspect real, el fiind un grup activ ale cărui decizii au repercursiuni în structurile decizionale ale Uniunii Europene deci şi asupra vieţii noastre de zi cu zi. Dincolo de Strategia Program 2009-2014 pentru Comisia Europeană a grupului ALDE asupra căreia o să revin, această entitate politică se confruntă, în opinia mea, cu două probleme esenţiale care se rasfrâng şi asupra tipologiei politicilor grupului cât şi asupra membrilor săi: mentalitatea locului trei şi lipsa unei ideologii sau chiar doctrină clară. În ceea ce priveşte prima problemă, nu numai situaţia concretă din Parlament mă face să nu o declin, însă chiar liderul acestui grup, belgianul de origine flamandă, Guy Verhofstadt îmi întăreşte ideea într-un interviu de pe site-ul Parlamentului European unde dânsul povesteşte cât de fericit este cu terţa sa pozitie şi a grupului prin faptul că există ca forţa de contrabalansare, grupul său a obţinut mereu ce a dorit. Sincer, pentru un politician care aspiră la impunearea ideilor sale m-a şocat. Cu toţii ştim, în istorie, de la Grecia şi Roma până în zilele noastre că şantajul politic a reprezentat un element definitoriu al societăţilor noastre (nu mai vorbesc de România de după 1989) încălcând toate principiile moralei politice, dacă îi putem spune aşa, numai că în realitate politica nu reprezintă o ramură a moralei. Însă dacă eliminăm elementul moral, rămânem doar cu principiile. Orice individ căruia logica primează instinctului se ghidează în desfaşurarea activităţilor sale pe principii. Un individ însă care îşi încalcă principiile în scopuri personale l-am putea numi, poate, egoist. Cam asta am interpretat eu din atitudinea domnului Verhofstadt care pune, cu atitudinea sa, obiectivele sale personale şi ale grupului, înaintea comunitatii pe care doreşte să o conducă şi deviază de la ideea, cum că un politician îşi impune ideile personale în seama comunităţii. Un grup politic este un organism alcătuit din indivizi aleşi pe baza liberului consiţământ, care are menirea de a conduce o societate pe baza unei platforme. Respectiva platformă nu are cum să fie niciodată şantajul politic. Această mentalitate de loc trei s-a implementat însă se pare şi în fondul grupului, a fost demult implantată şi rezultatul este doar pura observare a grupurilor popularilor şi socialiştilor, cum conduc Europa şi din când în când mai depune câte un amendament, în timp ce politicienii de dreapta din Germania şi Franţa îşi impun programele şi strategiile în Europa, liberali precum Marietje Schaake arunca câte o iniţiativă de genul: toate monumentele ce simbolizează drepturile homosexualilor din Olanda să fie incluse în patrimoniul European sau alt liberal strigă după drepturile omului din nu ştiu ce ţară din Africa. Nu vreau să fiu ignorant, drepturile omului reprezintă în opinia mea unul din pilonii principali ai democraţiei şi înainte de a fi acuzat de diferite tertipuri aş vrea mai bine să nu se citească printre rânduri şi să se observe problema generală, nu particularităţi punctuale. În mare cam aici se rezumă multe din activităţile acestui grup. Nu zic ca e rău, catastrofal, dar acestea sunt aspecte minore într-o mare de probleme la nivel macro şi mai ales în aceste vremuri. Sunt un om de dreapta şi mereu un om de dreapta trebuie să vadă dificultăţile mult mai amplu şi mai bine structurat, în aşa fel încât să îşi creeze o scară valorică şi acţioneză pe toate palierele. Ce am descris mai sus este, de fapt, un efect secundar al mentalităţii de locul trei pe care am ţinut să o subliniez şi care este prezent cam în toate structurile grupului la nivel european. În ceea ce priveşte cea de-a doua problemă, cea care face referire la orientarea doctrinară şi ideologică, trebuie subliniat faptul că organizaţiile politice care alcătuiesc grupul fac parte dintr-un amalgam de orientari doctrinare, grupul per ansamblu neavând o orientare clară şi se află sub tutela abstractă numita centrism. O înscriu sub conceptul noţiunii abstracte deoarece mentalitatea centristă constituie o noţiune care derivă din termenul de orientare machiavelică numit „realpolitik” şi care nu face referire la o ideologie anume, ci pledează pentru un balans în termeni reali (deşi rămâne o noţiune abstractă pentru că nu are substanţă) ai celor două extreme. Realpolitik-ul poate fi o soluţie bună pentru societatea civilă, organizaţii neguvernamentale şi alte elemnete cadru ale corpului social, dar nu poate avea continuitate şi substanţă în statutul unei organizaţii politice, deoarece ea lucrează la nivel punctual, unde există probleme de ordin local care nu necesită o viziune de ansmablu şi nu depinde neaparat de o rezolvare care are la bază o doctrină, ci mai degrabă elemente practice. În concluzie, eu nu cred rezolvarea problemelor pe termen lung care necesită planificări operaţionale plecate în mod evident de la o soluţie ideologică care constituie geneza oricarui concept de dezvoltare a unei societăţi democratice şi sănătoase, îşi poate găsi soluţia în sancţionarea altor doctrine-elemente, stând undeva în afara sistemului şi lăsând elementele să acţioneze fără ca entitatea ta proprie să aibă vre-o implicare directă. Cam asta face grupul Liberalilor şi Democraţilor din Parlamentul European şi culmea, chiar sunt mulţumiţi de asta. În termeni reali, de ce să îţi creezi o organizaţie politică fară să ai o bază teoretică şi dorinţa de a conduce? Poate e una din ironiile politicii, poate constituie doar un post de observare, dar ce este cert, e faptul că nu o înţeleg şi cu ocazia aceasta revin la mentalitatea de locul trei, care iată, derivă şi aici. Toate aceste aspecte sunt o rezultantă a faptului că nu au reuşit din 1994 decât s-au coagulat în formatul actual decât pe perioada unui mandat să dea preşedintele Parlamentului European, Pat Cox după 2002 şi asta prin alianţa cu PPE (popularii europeni, orientare de centru-dreapta şi constituie cel mai mare grup politic din Parlamanetul European) dar şi-au pierdut statutul după sfârşitul ciclului electoral 1999-2004. În afară de pardidele de centru-dreapta din Germania, Austria, Danemarca sau cele de centru-stânga din Anglia, Belgia sau sincopa Olandeza, aşa cum o numesc eu, în care două partide, VVD (liberal-conservatori, deci centru-dreapta) şi D66 (socialişti) se află în aceaşi organizaţie la nivel european, mai există un fenomen bizar, cum este cel francez, Mouvement Démocrate şi mai sunt alte exemple, care se înscriu în definiţia abstractului numit social-liberalism. Nu, nu este nici John Locke, Edmund Burke, Jacques Rousseau sau alţi exponenţi de sorginte liberală, ci cred că e Thomas Hill Green sau nu, pe el se bazează liberalii de „stânga” din Anglia, cel mai sigur cred că e Friedrich Naumann, atât de sigur încânt i-au creat şi o fundaţie. Acest preot protestant a încercat să facă în Germania de dinainte de Primul Razboi Mondial o alternativă la Partidul Socialist (SPD), dar el era exponentul bisericii, deci elemente de dreapta şi a creat o platformă „socialist-liberală”, dar cu elemente naţionaliste pentru acea vreme. Dânsul dorea să ofere soluţii non-marxiste, dar sociale. Acum, revenind în realitatea actuală şi eliminând elementele de pamflet, vorbim de lucruri diferite şi îmi este greu să cred că o variantă care promovează individualismul, economia privată şi statul minimal (aşa cum spunea domnul Fogh Rasmussen) poate să se imbine soluţia masei, în care asistaţii sociali domină clasa de mijloc şi unde statul îşi asumă rolul intervenţionist în economia planificată. Sincer. Făcând abstracţie de la partea teoretică şi trecând, după cum am precizat mai sus, prin programul ALDE pentru Comisia Europeană, 2009-2014, tehnic vorbind îl pot considera un program corect, sau mai bine zis o platformă axial orientată pe orizontală care se se gaseşte în perfectă simbioză cu conceptul de „politically correctness”, abordând în prim plan probleme actuale ale societăţii europene cum ar fi: combaterea crizei economice şi financiare printr-o revenire sustenabilă, regândirea bugetului,combaterea încălzirii globale şi probleme de mediu, drepturile şi libertăţile individuale, sau promovarea Europei în lume. Eu zic că sunt obiective coerente, corecte şi aspecte de care Europa nu se poate detaşa. Dar în continuare lipseşte substanţa problemei, forţa de convingere şi impunerea unui punct de vedere bazat pe o identitate 100% proprie care să fie impregnată substanţial în mentalitatea societăţii civile europene, care să perceapă la nivel conceptual o mişcare liberală care poate crea o viziune coerentă şi mai presus de toate, unică. Pentru aceasta, liberalismul european are nevoie de forţă de convingere ca prim aspect şi care poate fi montat numai printr-un proces de fotosinteză politică de regăsire ideologică plecând de la baze istorice, mergând axial şi finalizând cu o viziune unică desprinsă din acest proces, una liberală care poate să ducă Europa unită pe o treaptă superioră a evoluţiei socio-umane şi pentru asta e nevoie de indivizi, oameni cu personalitate, elite liberale bazate pe modele, modele care par a fi uitate în abisul istorie. Atunci dispare gândirea de loc trei, apare indentitatea ca motor de percepere şi dezvoltare în materie de viziune, simţul metafizic al realităţii viitoare bazată pe necesităţiile societăţii. Toate sunt rezultante ale faptului că acest grup de indivizi iubeşte mai mult o idee decât propria ţară sau comunitate, ideea liberală, inversul medalie în ceea priveşte tradiţia liberală românească veche de peste 135 de ani, care şi-a iubit mai mult ţara şi comunitatea decât ideea înseşi, care mereu o succeda. Politicianul care nu îşi iubeşte ţara şi neamul este o simplă entitate, o idee politică, un simplu pion pe o tablă de şah, care uneori el ştie regula dar nu înţelege mutarea. În contextul românesc, pericolul alterării doctrinei este vizibil prin aliniera la viziunile hipioate şi multiculturaliste ale ideilor acestui grup centrist şi chiar stângist, morala şi etica istoriei liberalismului românesc reprezintă coloana vertebrală a continuităţii sale, aderarea la valorile europene liberale a insumat mereu obiectivul cristalizării neamului românesc promovat de vechii reprezentanţi ai mişcării. Promovarea Valorilor Europene însumează un set de însuşiri milenare şi unice, care în loc să fie alterate, cum se întâmpă în prezent, ar trebui promovate şi modificate pe platforma rădăcinilor istorice şi doctrinare, în conformitate cu cerinţele societăţii actuale. Europa reala este Europa care înainte îşi promovează şi stimulează valorile şi indivizii spre creaţie şi evoluţie, înainte de a imprumuta valori cu rol de substitut la o alternativă proprie. Astfel conceptul de „naţional-liberal” este revitalizat la adevărata sa valoare românească şi europeană, în anul 1903 de Ionel Brătianu care afirma că, citez: Partidul trebuie să se subordoneze intereselor generale ale naţiunii. Din acest punct a plecat transformarea din Partidul Liberal în Partidul Naţional Liberal. Azi, galbenul înseamnă liberal, albastrul înseamnă conservator.